avanda este o tufă veşnic verde, care poate creşte până la 1 metru, cu frunze înguste liniare gri-verzui, are multe tulpini cu vârful împodobit de flori înmiresmate violet-albăstrui. Câteva soiuri cresc sălbatic în regiunea mediteraneană, cultivaţiile principale sunt în Bulgaria şi Franţa.
Numele este derivat din "Lavare" cuvântul latin care înseamnă "a spăla" romanii folosind-o frecvent în rutina lor de baie. Florile de lavandă erau folosite în Roma antică pentru a parfuma băile publice.
Florile prospete sau uscate se presărau în diverse încăperi pe podea, fiind zdrobite îşi degajau aroma de fiecare dată când trecea cineva pe acolo. Lavanda a fost folosită din timpuri străvechi şi ca insecticid eficace, în ape de toaletă sau uscat, adunat în buchet pentru liniştirea spiritului.
La noi se confundă adesea cu levănţica, plantă care aparţine unor soiuri diferite chiar hibride, mai puţin pretenţioase, iar aroma diferă perceptibil chiar şi pentru un necunoscător.
Sinonime: lavanda fină, lavanda oficinală, lavandula vera
Conţine (conform Amendamentului 7 al Directivei Europene referitor la produsele cosmetice 2003/15/CE): linalool
Metoda de obţinere: prin distilarea cu aburi a florilor
Zona geografică de provenienţă: Franţa
Prezentare: lichid clar uşor gălbui, vâscozitate redusă
Nota parfumului: de mijloc
Aroma: proaspătă, dulce, florală
Ca parfum se potriveşte cu: majoritatea esenţelor florale şi citrice, în special cu muşeţel, geraniu, rozmarin, patchouli, cuişoare, lemn de cedru, vetiver
Componenţi principali: acetat de linalyle, linalol, beta-ocimene, terpinene-4-ol, acetae de lavandulyle, beta-caryophylene, beta-farnesene, 1.8-cineole
Proprietăţi
- cicatrizant cutanat
- regenerant celular
- deodorant, insecticid
- sedativ şi calmant
- rubefacient
- antidepresiv
- antiseptic
- antispastic
- tonic, sudorific
Recomandări
- regenerarea pielii îmbătrânite
- echilibrarea pielii grase
- alinarea tensiunii, depresiei, în stări de panică, isterie sau epuizare nervoasă
- dureri de cap, migrene, insomnii şi tulburări ale somnului
- crearea unei atmosfere liniştite în dormitor
- anxietate, stări de letargie, depresie
- ajută în cazurile de bronşită, astm, răceli, laringită
- dureri reumatismale, lumbago, crampe, diferite dureri asociate cu sportul
- probleme de piele: iritaţii, acnee, cuperoză, eczeme, vergeturi
- răni şi arsuri uşoare, arsuri solare, înţepături de insecte
- seninătate în ambient
- dozaj uzual recomandat în compoziţii cosmetice 0,5-2%
- ca ingredient în prepararea cremelor sau loţiunilor pentru tratarea afecţiunilor cutanate, acnee, cuperoză
- ca ingredient în prepararea produselor cosmetice în scopul regenerării şi revitalizării tenului matur
- ca ingredient în prepararea cremelor pentru vergeturi
- ca ingredient în prepararea de măşti pentru tenul îmbătrânit, devitalizat
- ca ingredient în parfumuri şi sprayuri de corp
- inclus într-un ulei vegetal de bază pentru masajul persoanelor afectate de crampe şi dureri musculare, reumatism, masaje relaxante
- inclus în unguente pentru dureri de cap, dureri cervicale, muşchi contractaţi
- ca ulei de baie pentru a calma şi relaxa organismul, pentru liniştirea sistemului nervos, 15-20 de picături (2-3 picături în baia copiilor)
- în vaporizatoare şi candele pentru dureri de cap, migrene, insomnii şi tulburări ale somnului
- pentru prepararea de săculeţi cu plante uscate, potpourri natural, perne medicinale
- combinat cu ulei de tea tree pentru probleme şi afecţiuni cutanate
- combinat cu ulei esenţial de petitgrain şi lemn de trandafir pentru masaje detensionante
- împreună cu uleiul esenţial de salvie şi morcov sălbatic pentru pielea afectată de arsuri uşoare
- împreună cu uleiul esenţial de muşeţel în bază de ulei de gălbenele sau cocos pentru arsuri solare
- combinat cu ulei esenţial de ylang-ylang pentru un parfum intens dulce în creme sau lapte de corp
Păstrare:
- închis ermetic, în loc uscat, ferit de căldură şi lumină
Date de siguranţă:
- non-toxic, non-iritant, non-sensibilizant
- este recomandat cu moderaţie în alăptare şi sarcină - trimestrul II şi III
- non-alergizant, recomandăm totuşi efectuarea testului înainte de utilizare
- nu lăsaţi la îndemâna copiilor
- uz extern!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu